| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Pompilian Tofilescuarta de a nu şti să scrii poezii nu ştiu să scriu poezii nimeni nu m-a învăţat învăţătura scrisului de poezii nici una dintre alea o mie de cărţi pe care nu le-am citit nici una dintre alea o mie de femei pe care nu le-am iubit nici una dintre alea o mie de secunde pe care nu le-am trăit nici una dintre alea o mie de rugăciuni pe care nu le-am rostit cu ochii în palmă inima în maşina de carne şi talpa pe grumazul cuvintelor stau şi scriu poezii iartă-mă doamne că nu ştiu ce fac cina cea de taină ţi-am zis să nu amesteci vinul cu picăturile de apă sărată aşa eşti tu neatentă şi atunci şi acum ieşiseşi goală din apa mării şi sărutai paharul ai muşcat cu poftă din halca de suflet pe care ţi-o pusesem dinainte dinţii albi buzele umede sânul tău stâng odihnindu-se pe linia vieţii atât de scurtă din palma pe care o întinsesem la cerşit şi atunci şi acum fără să-mi acorzi nici o atenţie nu mai murisem nu mai înviam sunt eu sunt râsul copilului eu sunt şotronul desenat pe asfaltul crăpat eu sunt umbra greoaie a păsării eu sunt croncănitul ciorilor în lanul de porumb eu sunt mirosul de motorină din autobuz eu sunt coada la paşapoarte eu sunt tânguirea nătângă a cerşetorilor eu sunt zugrăveala cojită de pe turla bisericii eu sunt caietul deschis în bancă la lucrarea de control eu sunt coroana de flori veştejite pe lespedea mormântului eu sunt gheaţa din pahare topindu-se în soarele după-amiezii eu sunt roata înţepenită a căruciorului de la supermarket eu sunt limba mare a ceasului care s-a oprit la fără zece eu sunt praful de pe cărţile din bibliotecă eu sunt bibeloul crăpat eu sunt tu |